Rezistența la insulină

Rezistența la insulină se dezvoltă tăcut, cu mulți ani (uneori chiar cu un deceniu) înainte ca glicemia să depășească limitele normale pe buletinul de analize. 

Cum este posibil acest lucru? 

Pancreasul tău este un organ extraordinar de adaptabil. Pentru a menține glicemia la un nivel sigur în sânge, el muncește „în tura de noapte” și pompează din ce în ce mai multă insulină. Pe hârtie, ești sănătos pentru că glicemia e normală. În realitate însă, corpul tău depune un efort uriaș pentru a menține această aparență de echilibru, iar mecanismul începe lent să obosească. 

Insulina este hormonul care acționează ca o „cheie” ce deschide celulele pentru ca glucoza (energia) să poată intra. Când celulele devin rezistente, cheia nu mai funcționează bine, așa că pancreasul trimite tot mai multe chei.

Deoarece buletinul clasic de analize măsoară doar efectul final (glicemia), trebuie să învățăm să ne ascultăm corpul. Iată 5 semnale discrete, dar foarte clare, pe care organismul le trimite:

4 analize esențiale în diabet

 

Teste de laborator utilizate în diagnosticare

Atât depistarea, diagnosticul cât şi monitorizarea diabetului zaharat se bazează pe determinarea prin metode de laborator a glucozei serice/plasmatice. Se pot recolta 4 tipuri de probe:

- Glucoza plasmatică/serică determinată pe nemâncate;

- Glucoza serică determinată la 2 ore după masă;

- Glucoza plasmatică/serică determinată dintr-o probă de sânge recoltată într-un moment oarecare al zilei, indiferent de intervalul de la ultima masă;

- Glucoza plasmatică/serică determinată în cadrul testului de toleranţă la glucoză (la 2 ore după administrarea a 75 g glucoză); acest test trebuie efectuat numai la indicaţia medicului;
- Testul hemoglobinei glicate, HbA1c. Cantitatea de HbA1c este proporţională cu nivelul mediu al glucozei sangvine (glicemia medie) în cursul ultimelor 2-3 luni anterioare testării.

Sursa